Sandplay, o abordare psihoterapeutică a sufletului

Ceea ce diferenţiază sandplayul jungian de alte moduri de folosire a cutiei cu nisip (art terapie, terapie prin joc, psihodiagnostic) este în primul rând aportul teoriei şi practicii jungiene. In acest sens, Dora Kalff, fondatoarea sandplay spune:

„În munca mea cu copii şi adolescenţi, am regăsit imagini ale procesului de individuare, aşa cum a fost descris de către C.G. Jung. Observaţiile mele concordă cu teoria lui Jung în care Sinele îndrumă procesul dezvoltării psihice începând cu momentul naşterii.”

Conform psihologiei jungiene copilul trece prin următoarele etape ale dezvoltării:

I. UNIUNEA MAMĂ-COPIL

Copilul se naşte ca o totalitate protejată în interiorul Sinelui mamei.

II. SEPARAREA SINELUI

La vârsta de 1 an Sinele copilului – centrul totalităţii sale psihice – se separă de Sinele mamei. Copilul experimentează un sentiment de siguranţă în relaţia cu mama prin intermediul mângâierilor şi manifestărilor de tandreţe şi o relaţie de încredere se dezvoltă pornind de la această experienţă.

III. MANIFESTAREA SINELUI

În jurul începutului celui de-al treilea an, centrul Sinelui se stabilizează în inconştientul copilului şi începe să se manifeste el însuşi în simboluri ale totalităţii, prin joc, desen sau expresie verbală. Acest moment este considerat ca fiind cel mai important din dezvoltarea personalităţii.

„Copilul foloseşte acelaşi limbaj străvechi al simbolurilor pe care omul adult l-a folosit, conştient sau inconştient, pentru a-şi exprima totalitatea de-a lungul istoriei şi în toate culturile. Aceste simboluri sunt ori figuri umane cu conţinut divin, cum sunt figurile lui Christos, Maria, Buddha, etc sau sunt de natură geometrică sau numerică, cum ar fi cercul sau pătratul. Noi acceptăm validitatea acestor simboluri ale totalităţii psihicului uman, pentru că ele au apărut pretutindeni fără excepţie din cele mai vechi timpuri ale istoriei umanităţii.”

IV. DEZVOLTAREA EULUI, CU CELE TREI STADII: ANIMAL-VEGETATIV, LUPTA, INTEGRAREA ÎN COLECTIVITATE

În paralel cu consolidarea sentimentului de echilibru, protecţie interioară şi apartenenţă, de a te simţi acasă în lume, dezvotarea eului copilului se poate asemăna cu dezvoltarea unei seminţe conţinute în solul protector, hrănite continuu de apă şi căldura soarelui, ceea ce ar corespunde conştientizării nevoilor de bază şi a capacităţii de conectare la resurse. Apoi, copilul poate încerca să exploreze şi să îmblânzească, să domesticească instinctele şi propria corporalitate şi poate intra în lupta pentru identitate care se ascute la pubertate (identitate spirituală şi culturală, socială, sexuală) şi care conduce la construcţia caracterului şi la găsirea unui loc în lume (credinţă, familie şi prieteni, carieră).

În cazul eului nevrotic sau slab, care nu este susţinut de manifestarea timpurie a Sinelui, legătura cu propria instinctualitate, corporalitate nu este stabilită, performanţele sociale şi şcolare sunt sub aşteptări. Eul nevrotic luptă în permanenţă pe două fronturi, fiind paralizat de o frică şi nelinişte permanente care izvorăsc din interior şi fiind asaltat din exterior de sarcini cărora nu reuşeşte să le facă faţă în prezent:

„Pe de altă parte, în cazul unui eu slab dezvoltat sau nevrotic, este sigur că manifestarea Sinelui prin simbol nu a reuşit să aibă loc. Acest lucru se poate întâmpla pentru că necesara protecţie maternă nu a fost oferită sau pentru că manifestarea Sinelui a fost tulburată critic de influenţe externe cum ar fi războiul, boala sau lipsa de înţelegere din partea mediului în timpul dezvoltării timpurii a copilului.”

Cel mai important aspect al terapiei sandplay, este construirea relaţiei şi a spaţiului terapeutic în aşa fel încât reluarea procesului de dezvoltare a personalităţii pacienţilor, fie ei copii sau adulţi, să fie posibilă. Sinele nefuncţional al copilului se odihneşte şi se reface în relaţia terapeutică:

„Scopul meu este să dau Sinelui copilului posibilitatea de a se constela şi de a se manifesta în terapie. Prin transfer eu încerc să protejez Sinele şi să stabilizez relaţia dintre acesta şi eul copilului. Acest lucru este posibil în cadrul relaţiei psihoterapeutice deoarece corespunde cu tendinţa naturală a psihicului de a se constela atunci când este creat un spaţiu liber şi protejat. Acest spaţiu liber apare în cadrul terapeutic când terapeutul este complet capabil să accepte copilul.”

Dora Kalff nu este numai inventatoarea unei metode de terapie, este un om care nu încetează să surprindă prin varietatea de mijloace folosite în procesul terapeutic, care reflectă vasta formare şi experienţă de viaţă. Orice obiect, orice activitate, orice joc devine instrument terapeutic în mâinile ei. Ea este asemenea unui personaj de basm a cărei prezenţă ajută eroii şi eroinele să găsească drumul spre regatul dorit, al liniştii interioare şi al succesului social.

„Este rolul terapeutului de a percepe posibilităţile interioare ale copilului şi, ca un paznic al unei comori preţioase, să le protejeze de-a lungul dezvoltării lor.”

Însăşi casa ei devine un spaţiu interior, spaţiu al transformării:

„Când uşa mea grea de la intrare se închide (casa mea a fost construită în 1485), copilul intră într-o cameră veche cu lambriuri în care o magnifică sobă de teracotă este destul de proeminentă. Este uşor de urcat câteva trepte încastrate care duc pe vârful sobei. Copilul poate face acum ce simte că i-ar plăcea să facă. Îi este îngăduit să stea sau să se întindă pe sobă. El se poate uita jos în cameră sau afară pe fereastră, unde poate vedea păsările care se joacă şi fac baie în mica fântână din grădina mea. El se poate uita pe nişte cărţi cu imagini sau poate citi reviste. El poate fi de asemenea încurajat să investigheze obiectele şi imaginile neobişnuite din casa mea veche. Ordinea neregulată a camerelor şi scărilor casei mele o fac mai interesantă. Copiilor mici le place adesea să se joace de-a v-aţi ascunselea, în timp ce cei mai mari devin câteodată aventurieri şi caută comori ascunse. Dacă este posibil, le dau acces liber în casă. Adeseori îi iau în pivniţă, unde ei investighează zidurile groase de 1 metru pentru a vedea dacă există pasaje subterane. Putem merge în mansarda imensă, cu podele ei duble secrete care îi invită să exploreze. Copiii caută întotdeauna ceva ascuns, o comoară pe care le-ar plăcea să o găsească în ei înşişi şi pe care au fost până acum incapabili să o descopere. Casa mea a fost construită din piatră cu sute de ani în urmă. Camerele nu au fost construite şi desenate cu rigla şi compasul, ci au crescut conform cu o lege naturală. Această casă oferă o atmosferă care corespunde cu temperamentul natural al oamenilor tineri.”

În multe dintre cazuri se poate observa că imaginile sandplay sunt relativ rare în raport cu numărul de şedinţe. Uneori între două imagini de sandplay consecutive sunt distanţe de câte o lună sau chiar patru luni. În prezenţa ei copiii reinventează focul, scriu povestiri despre începuturile umanităţii, desenează şi pictează, toarnă gips, topesc metale în cuptoare electrice, fac montaje şi reparaţii electronice şi electrice, observă păsările şi mângâie câinele. Toate acestea devin activităţi arhetipale, exemplare, activităţi complet reuşite, atinse de geniu, încărcate de un element numinos al revelaţiei de sine, care refac stima faţă de sine a pacienţilor.

În practica terapeutică Dora Kalff foloseşte discuţia maieutică şi experienţa adevărurilor religioase cu adolescenţi, interpretează muzică la pian şi voce, dar este şi un inventator, un alchimist, un om de curaj care se abandonează experimentului terapeutic, un explorator ghidând copiii în explorarea misterelor casei sale multiseculare, în descoperirea energiei prafului de puşcă şi a pistoalelor cu capse, a săgeţilor, a flăcării.Ea tolerează manifestarea agresivităţii însoţind copii în expediţii de spargere a sticlelor în beciul casei, tolerează distrugerea lambriurilor cu săgeţi, flacăra lămpii pe vopseaua veche a pereţilor casei, distrugerea figurinelor :

„Ceea ce am văzut în spatele distructivităţii lui Kim ar putea să nu pară evident la prima vedere. Arta tragerii cu arcul este practicată de maeştrii Zen. Nu este vorba despre o dispută sângeroasă cu un oponent real. Este un exerciţiu spiritual, o dispută cu sine însuşi. Atunci când ţintim în centrul ţintei, ţintim în propriul nostru centru. În acest fel, arcaşul încearcă să ajungă în propriul lui centru.”

În mod inconştient, copilul ţinteşte înspre propriul sine şi în prezenţa unui terapeut suficient de bun, reuşeşte să înveţe să canalizeze şi să folosească în mod constructiv agresivitatea.

„Băiatul nostru trebuia, şi el, să ajungă în regatul său. Pentru Kim asta însemna să devină un individ complet, în acord cu abilităţile sale şi un membru util al colectivităţii. Nu este fiecare propriul lui stăpân şi rege, dotat cu daruri şi talente pentru a rezolva sarcini care îl reînsufleţesc zilnic şi îl fac fericit? Nu contează care este domeniul. Regele poate lucra ca meşteşugar sau într-o disciplină intelectuală. Ceea ce este important este ca regele să aibă regatul său unic de daruri şi abilităţi. Dincolo de orice, de aici el îşi trage puterea mai-mult-decât-omenească de care are nevoie pentru a îndruma şi conduce regatul său.”

Dora Kalff ne arată că ceea ce funcţionează nu este numai sandplay ci este personalitatea completă a terapeutului, capacitatea sa de a medita asupra marilor probleme ale umanităţii, capacitatea sa de a oferi un spaţiu de reflecţie asupra surselor şi finalităţii realităţii, o iniţiere, o mediere care astăzi lipseşte din civilizaţia noastră:

„Curând, James şi-a găsit o prietenă, deşi el era acum aproape mereu acasă. James ieşea acum doar o dată pe săptămână, dar viaţa sa era mai bogată. Într-o zi m-a întrebat spontan, „Doamnă Kalff, credeţi în Dumnezeu ?” I-am spus că nu numai credeam, dar că de asemenea experimentasem existenţa Lui. Acesta a fost începutul multor conversaţii de natură religioasă şi filozofică. Când lucrăm serios cu tineri aflaţi la pubertate, experimentăm o adâncire spirituală care acompaniază dezvoltarea lor fizică. Cu mult timp în urmă, la popoarele primitive, trecerea de la un stadiu la altul al vieţii era consacrată prin ceremonii extinse. Acesta era cazul în particular cu tranziţia de la copilărie la vârsta adultă. Astăzi aceste ritualuri fie şi-au pierdut semnificaţia, fie au dispărut. Din acest motiv, este extrem de important să abordăm problema lui Dumnezeu în terapia juvenilă. Când adolescentul capătă acces la lumea instinctelor naturale, arhetipul divinului apare. Numai în relaţie cu arhetipul divinului este adolescentul complet capabil să realizeze tranziţia către vârsta adultă.”

Şi în cazul adulţilor, fie că rătăcirea şi exilul se datorează condiţiilor istorice, ca în cazul lui Eric, fie că se datorează unei acceptări incomplete din partea mamei ca în cazul Ursulei, sandplay se dovedeşte un instrument util în mâna unui terapeut care a parcurs el însuşi o parte importantă din lungul proces personal, este înzestrat cu o cunoaştere psihodinamică suficientă şi care reuşeşte să se conecteze la situaţia sufletească reală a pacienţilor şi reuşeşte să creeze condiţiile necesare pentru reluarea procesului de creştere psihică.

Vă amintim că ediţia în limba română a cărţii este disponibilă pentru comandă. Preţul este de 30 de lei. Pentru comenzi şi detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de mail cristi_constantinescu[at]yahoo.com sau la tel. 0723.168.895 (Cristian Constantinescu)